Îndrăznește să visezi!
Imaginează-ți o lume așa cum ți-o dorești, vizualizeaz-o și apoi vino să îi dăm viață împreună!
Te așteptăm în aceasta toamna la cursul online de scriere creativă pentru elevi Creative Writing, să pășim într-un univers încă inexistent, un univers pe care îl vom clădi puțin câte puțin, pas cu pas, cuvânt după cuvânt.
Vom da viață unor personaje unice, pe care le vom ghida în călătoria lor, le vom ajuta să depășească obstacole și să facă față provocărilor cu care se vor confrunta. Călătoria personajelor fiind un prilej numai bun pentru a descoperi mai multe despre noi înșine și lumea înconjurătoare, pentru a da glas propriilor gânduri, visuri, sentimente, trăiri eliberând astfel energia noastră creatoare.
Cum intenționăm să facem asta? În cel mai plăcut mod cu putință, prin jocuri și exerciții de imaginație, precum și antrenându-ne superputerea observației, trezindu-ne simțurile (inclusiv cel al umorului), întorcându-ne spre ceilalți și spre noi înșine, dezvoltând gândirea critică.
La sfârșitul acestui curs participantii vor avea redactata sub forma de eBook rezultatul acestor saptamani creative.
Creative Writing este un curs pentru copii cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani, dornici să:
– depăşească barierele realităţii impuse de adulţi
– să descopere lumea minunată a literelor care ţes naraţiuni şi personaje de neuitat, pornind de la imagini uimitoare
– să-şi însuşească abilitățile de redactare şi tehnicile creative prin joc şi descoperire.
Prezentul curs vizează dezvoltarea:
– imaginaţiei, creativităţii şi gândirii critice;
– abilităţilor de exprimare, scriere şi structurare a unui text narativ;
– empatiei;
– competenţelor personale şi interpersonale precum comunicarea, autocunoaşterea,
soluţionarea creativă a problemelor şi exprimarea de sine.
Cursul de scriere creativă vizează:
– evoluţia personală prin intermediul creativităţii
– descoperirea propriilor preferinţe culturale, a tehnicilor de gândire creativă și critică
– abordarea interdisciplinară (arte vizuală – literatură – I.T.)
– dezvoltarea abilităților de redactare
– însuşirea tehnicilor creative prin joc şi descoperire
Programa cursului
La cursul Creative Writing folosim un instrument unic de redactare, o platforma digitală, care utilizează ilustrații pentru inspirarea cursanţilor în vederea redactării textelor personale ficţionale (sau nonficţionale, uneori).
Procesul de învățare porneşte de la o imagine uimitoare care stimulează emoțiile şi creativitatea, ghidându-l pe cursant să facă primul pas în redactarea textului individual, evitând sindromul „paginilor goale”.
Cursul este împărțit în 12 ședințe – fiecare ședință fiind concepută pentru a-i introduce pe participanţi în misterele scrierii creative şi a-i inspira.
Cursanţii vor descoperi:
- cum să-şi activeze creativitatea şi originalitatea pornind de la imagini ajutătoare
- provocări creative în fiecare săptămână pentru a-i ține inspirați și motivați
- ingredientele esențiale pentru crearea unui text personal şi original
- cum să creeze un personaj complex
- cum să construiască o lume ficţională şi veridică – în acelaşi timp
- elementele de bază ale structurii textului
- cel mai bun mod de a „ţese” incipitul şi finalul textului
- momentele subiectului, evoluţia conflictului, modurile de expunere
- tehnicile de bază ale redactării
Și mult mai mult!
Durata cursului
Durata : 3 luni – 12 sedinte de curs
Orar: Marțea, 18-20
Data începere: Octombrie 2023, odată cu formarea grupei
Pret: 240 lei/luna
Cursul se va desfășura online-live, în ședințe săptămânale cu durata a două ore, cu ajutorul unor platforme educaționale digitale.