Datorită experienței bogate în domeniul educației tinerilor dar și a echipelor de specialiști pe care le avem sub umbrela centrului, am fost selectați ca parteneri într-un Proiect Erasmus+, ce a prevăzut și un stagiu de pregătire în Polonia, orașul Toruń, în intervalul 5-10 iulie 2022, dedicat formatorilor noștri/ lucrătorilor de tineret.
Alături de delegația din România (Târgu Mureș) la cursul de instruire din Polonia au fost prezenți și o delegație din Turcia, respectiv una din Italia, și bineînțeles reprezentanți din țara gazdă.
”Proiectul câștigat de partenerul din Polonia se numeste Digital Presence și este de tip KA210 Small Scale Partnership – sectorul Tineret. Practic, prin proiect s-a urmărit pregătirea lucrătorilor de tineret în domeniul educației digitale, prin organizarea a două sesiuni de cursuri, una dedicată instrumentelor web, a doua dedicată tehnicilor non-formale care pot fi utilizate în activități online. Din cadrul centrului nostru au fost prezenți 5 formatori / lucrători de tineret, alături de care, în perioada următoare ne propunem să diseminăm informațiile învățate atât tinerilor care accesează cursurile noastre, cât și adulților interesați. Educația digitală, aplicațiile specializate, chiar gratuit puse la dispoziție de anumite site-uri, încă sunt o necunoscută în rândul adulților… Digitalizarea e astăzi necesară fie că vorbim de lecțiile online, fie că vorbim despre accesul la informații și/sau soluționarea problemelor de zi cu zi în relația cetățean – instituții publice. Vrem sau nu… ne aflăm într-o continuă schimbare și e nevoie de învățare continuă, în acest domeniu digital, unde lucrurile se petrec cu o viteză uluitoare.”, a precizat Claudia Bernadette Duicu, manager dezvoltare ITC EduSTEM.
În cadrul celor 5 zile de pregătire, delegația din Târgu Mureș a participat la seara tradițională, eveniment care a reunit reprezentanții țărilor prezente la aceeași masă.
Seara tradițională organizată de către partenerii din Polonia, orașul Toruń, a fost un prilej perfect de a ne cunoaște tradițiile și de a degusta fiecare din cele mai reprezentative bucate aduse de fiecare echipă.